Poezie

iarna pustie

1 min lectură·20 februarie 2002

Mediu

Gri e cerul, ca de plumb,

Și plumbul îl simt în mine,

Neagră e noaptea de iarnă,

Și iarna m-apasă în suflet,

Albă și rece-i lumina de lună,

Iar gândul meu de-o rază se spânzură

O noapte de iarnă mă-nvăluie

Tăcerea-i asurzitoare și frigul suprem

Ce sfântă e noaptea pustie.

Și totuși e iar diminetă de iarnă

Din negru și gri e doar alb

Albi sunt copacii, casele și timpul

Albu-i ascunde pe toți,

E pur și simplu, e rece și sfânt

Mă cuprinde încet ca pe-un prunc

Aici n-am să plâng.

Negre sunt doar schițele vieții

Fantome de lucruri și timpuri

O lume pustie și albă

Mă-nvăluie fără cuvinte,

Și m-afund în cadrul intact

Calc pe omătul virgin

Merg spre visul uitat

Intru într-un spațiu atât de curat,

Alb și vrăjit noaptea de-o rază

Și o lună ca astru și pavază.

Trăiesc într-o iarnă a lumii

Cu locuri pustii și forme de oameni

Cu visuri legate în lanțuri de gheață

Cu lumini firave, furate din soare.

Iubesc această iarnă pustie

Cu negrul său cutezător

Cu albul său rece

Și griul său apăsător.

Iubesc acestă iarnă pustie.

001.262

iuliana. “iarna pustie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iuliana-0001478/poezie/13842/iarna-pustie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.