iulia rasaneanu

Dacă m-ai lăsa să te iubesc, Dacă m-ai lăsa să-ți arăt Cât te-aș putea face de fericit, Dacă m-ai lăsa să visez, Să visez că vei fi al meu la infinit Nu te-aș mai părăsi nici o clipă Nu te-aș

Stau la fereastră și privesc stelele în noapte. Tristă, ascult în tăcere vântul cum șuieră printre vița de vie și crengile cireșilor. Mă gândesc de ce oare dragostea în călătoria ei, abia începută

Visează, visează lună Înconjurată de stele Tu ești a nopții stăpână Și a inimii mele Visează, visează lună Acolo sus unde ești Uită de griji și de toate Visează și spune povești Visează,

E atât de cald Aici pe corridor Te-năbuși Patru pereți te strivesc Alături, mii de ochi Ar vrea să vadă Dincolo de foile galbene Lumina și aerul Nu pot pătrunde Până la mințile Noastre

Port în suflet Umbra dimineților în care Mă trezesc fără tine Și tristețea nopților singuratice În care ud perna Cu lacrimi amare Pentru că tu nu ești lângă mine Port în suflet durerea De a

Am crezut Că am întâlnit un înger Cu pene de aur De fapt ești la fel Ca toți ceilalți Un demon Cu pene negre

Aș vrea să îți vorbesc Să te mai văd odată Aș vrea să te răpesc În noapte neagră Aș vrea să îți zâmbesc Sub clar de lună albă Aș vrea să te privesc Sub bolta cea înaltă Aș vrea să îți

E cineva în lumea asta Care să aibă suflet Și să îmi poată da și mie Măcar o părticică din el? E cineva în lumea asta Care să aibă ochi Și să poată citi cu ei În ochii mei? E cineva în lumea

Trecutul Învie în mine Și oricât de mult Aș vrea să te uit Nu pot

Zbor pe un nor de argint Trec prin lume și prin timp Plutesc în vis Zbor Prin universul nepătruns Zbor cu aripi mari de fluture Și sunt fericită

Au început să tremure copacii În parcul solitar Pe bancile goale Cad fulgi mari de nea Și odată cu ei se ninge Și inima mea Au început să tremure copacii Copleșiți de dor Legănând crengile

Plouă, Mărunt pe stradă. Plouă, Căci cerul e trist. Pustie E camera albă Și rece… Plouă, Peste amintiri Și totuși nu-I timpul trecut… Dar drumul E ud, Căci plouă, Iar cerul e trist, Și