iulia olar

răscolnic urâtor de aproapele cioplesc cu osârdie în mine însumi un idol căruia să-i săvârșesc neîntreruptă slujbă

developăm structuri personopate opace impenetrabile

vinovată după legile iubirii mă urmez plângând nu înțeleg ce-i destinul sufletu-mi sensibil la deșertăciunile lumești mi-a evadat prin fisurile inimii auziți-l cum mă vorbește

cupolele parabolice ale bisericilor captează emanațiile ale lui A tipu\' de la cablu manipulează transmisia pentru bunul dumnezeu funcționează pe

pe muntele fuji cocori albi pășesc grațios dansul nupțial sincron creasta roșie conține toate otrăvurile

curcubee fără culori printre coduri de bare priviri asmut degete telescopice sâni echimozați albaștri-gălbui descarcerează

prin lumina fumurie a pubului Noe înecat în marguerita compune scrisori de amenințare literele smulse din poezii răsuflă zic 33 stau lungite

ovulele blănoase cască și se scobesc în nas în eprubeta de naftalină tata darwin împăiază cu multă dăruire scroturile de nylon

expuneți-vă electrocardiogramele encefalogramele stau zid fără simțire fără luciditate

inima mare a renunțat să mai bată machiajul a început cu aplicarea unei creme oil control a cedat cancerului de piele ales prin scrutin general forma feței a fost corectată

alb și speriat spărgându-mi fereastra zmeul copilăriei atât de singur s-a reîntors acasă

de ani de zile te oprești în fața ferestrei mele din deșert să-ți bei ceaiul oare chiar nu simți adierea tremurată a perdelei?

Þara Zăpezilor- un vis o iluzie un nor o umbră

începând cu data de 1 martie în fiecare zi de vineri craniul de cristal mayaș de la british museum ține ședințe de exorcism la muzeul figurilor de ceară

satane prefăcute în îngeri demonofobici îmi circulă continuu prin cap dirijează schimbările la față nevoitorii athosului amplifică voltajul văd peste

privește frate ai învățat acum? nu prea adânc... vei cădea pe spate ține drept picioarele ochii deschiși: vei vedea că nu porți sabia în zadar

din arborii genealogici să facem cruci cruciulițe scobitori sicrie

rămas bun, inima mea știu e ultima noapte a lumii stinge lumânarea în finalul îmbrățișării înfrângerilor mele refuză diminețile deșarte ce rătăcesc prin nisipuri

Amnistiatorul trupului sacru în sacou sarcofag de sarcom stă in nemișcare la pânda sectanților de elefanți in marș forțat spre marele osuar- Olimpul

în fiecare noapte îmi pune lumânări aprinse sub pernă să-mi citească visele

mona lisa mereu actuală în apatia ei surâzătoare pune femeile într-o situație estetic-nesigură nerasă sub braț

de frica fantasmelor erecțiilor colective trăim păpuși matroșka

am venit prea târziu... în valiza de recrut scufițele cu clopoței pregătesc prin spaime colective ideea apocalipsei din stratosferă ghimpele tău mă împunge

moda zero de anul acesta la cămăși de forță este lejeră permite onicofagia