Poezie
reinventarea sinelui
1 min lectură·
Mediu
intr-o dimineata am gasit aranjata pe scaun
o haina nescrisa, un fel de cadavru in descompunere,
desi mama stia ca trebuie sa ma pregatesc de serbare;
in cateva minute eram gata, puteam pleca,
sa ma mai uit putin in oglinda am zis,
si am spart-o,
am adunat cioburile, am construit din nou oglinda
si pentru-ca nu eram in intarziere am spart-o din nou,
am strans resturile, timp era suficient,
ce bucurie, chiar cioburile hade lipseau,
mai bine construiesc un leagan, da,
un leagan al civilizatiei personale,
unul mic, sa incapa intr-un buzunar interior,
sa-mi poarte noroc la serbare.
024.360
0
Dar inainte de ciobire, oglinda reflecta o descompunere care in virtutea trezirii reclama o fatalitate ?
Iar mai apoi leaganul era al carei civilizatii ? Oare nu orice civilizatie deriva din personal ? Civilizatia descompunerii si a reintregirii sinelui este implicit personala. \"Civilizatie personala\" imi pare o expresie suprasaturata, dubla. S-ar putea sa ma insel.
Poemul tau mi-a starnit intrebari. Iti multumesc.
Anca Veronica Anghel