Poezie de viață
Să râzi cand simti că vrei sa nu mai fii, să nu urăști când nu mai poti iubi. Învață cum să-nvingi cand trebuie să pierzi și cum să spui adio atunci când nu mai crezi. Când ziua este noapte,
Fără de cuvinte...
A mai trecut o zi și va mai trece una Și în zadar răsare spre a apune luna Mă simt atât de mică în ochii tuturor Iar zâmbetu-mi pe buze apare de decor Îmi picură ochii sub pleoapele grele Povara
Dar oare moartea are moarte?
Lumina se stinge pe-argintul de stele Albastrul renaște în visele mele Mă sting ca un soare ce vrea să trăiască Trăiesc doar ca lumea să nu mă urască Mă-nalț în văzduhuri, mă pierd printre
Rătăcire
Azi trec prin parcul vieții mele și mă agăț de soare Copacii par brațe deschise să-mi aline durerea Iar păsările îmi cânta acorduri de vioară. Am gustat vântul cu demonii săi… acum caut
Gânduri
Simt cum în mine se adăpostesc două persoane… una te priveste acum, îți zâmbește, și te asigură că totul este bine, iar cealaltă țipă după ajutorul tău și te roagă să nu-ți întorci spatele Dar
Eul ucigaș
În negura nopții mult prea-ntunecoase O mână stăină pare-a-mi frânge gâtul Se-aude un zgomot,trosnire de oase Se-aud și suspine caci mă-neacă plânsul Ce-o avea cu mine? Nimeni nu-mi
