S-arunc viata mortii...

Tristetea si umbra sunt singurele care ma insotesc acum. Sufletul mi-e asa de gol de vise, amortit de durere, umed de lacrimile care nu s-au uscat in ochi. Si m-am intors in parcul mortilor si lacrimile au curs siroaie, au brazdat obrajii inghetati, au curs tacute, dar au vibrat cu zvon in suflet si le mai simt si acum... M-am intors in parcul parasit... mirari tacute citesc pe fetele trecatorilor, pe-un arbore plang ca pe un umar...as vrea sa strig sau sa adorm in nestire, sa adorm din ce in ce murind, fara sa mai inviez in aceasta viata unde lacrimile nu se mai usuca in ochii-mi albastri. De-as fi adormit odata cu frunzele, copacii, toamna...! viata, vise, lacrimi, moarte...toate se-ndreapta inspre cimitir! Si stelele?! Numai doua mai ard pe cer....sa fie ochii mei stelele ce ma privesc sau.....ai lui Dumnezeu? de ce toate se sting si merg in pamant? Zgomotul zilei unde merge? Dar visele... si stelele? As arunca viata mortii, cant in tacere, lumina in intuneric, zambet in tristete...