Poezie
Nemuritor
2 min lectură·
Mediu
Paravan pe cer ai pus
Cu privirea m-ai străpuns
Peste mine umbra vine
Cu gânduri de tine pline
Norii deasupra mea se-adună
Întunericul se lasă
Și mă simt ca intr-o plasă
Luminat doar de Lună
Noaptea se arată
Plouă cu stele
Mintea-mi este coaptă
Alerg fară sens printre ele
Întunericul persistă
Nici o rază nu se vede
Gânduri negre tot insistă
Asupra minții mele limpede
Chiar și Luna argintie
Nu mai vrea să lumineze
Se ascunde-n taina ei
Printre praf de stele negre
Întuneric infinit
Peste tot în jurul meu
Nu pot să fiu fericit
Când nu mai există vreun Zeu
Nu ai la ce să te inchini
Sunt doar singur singurel
Neajutorat de forțe
Fară nici un câmp de torțe
Am o viață-ntunecată
Și nu știu de ce vorbesc in șoaptă
Nimeni nu mă vede
Nimeni nu mă crede
Pe-ntuneric însemnez
Lumea să mi-o colorez
Nu am la ce să visez
O nouă lume să-mi creez
Încredere îmi caut
Înaintez în întuneric
Cioplesc un flaut
Să-mi amintesc de interbelic
O luptă grea eu duc
Încrâncenată și-ncordată
Am căpatat un nou look
Parc-am învins o întreagă armată
Viața se scurge
Timpul nu știu cum trece
Nici măcar o urmă de sânge
Nu mai mă lasă rece
Într-o lume atemporală
Unde totu-i cu migală
Dorm neștiutor
Nemuritor
00723
0