armata, scrisoarea

Cu mainile cuprinse de un tremur demential, baiatul desfacu hartia roz care pastra mirosul de parfum a fetei Draga Andrei Imi vine foarte greu sa-ti scriu intr-un astfel de moment si stiu ca nu e foarte corect pt tine dar trebuie sa fac ceea ce vroiam de multa vreme. Cum sa iti spun? Nu stiu daca ma vei ierta dar trebuie sa ne despartim.Te-am iubit cum probabil nu voi iubi pe nimeni in viata mea si in sufletul meu vei avea un loc aparte. Din pacate eu am un drum de urmat , un drum in care tu nu ai loc. Nu pot sa te astept un an de zile pana termini stagiul militar, e prea mult pentru mine, e prea greu.Sunt studenta si tu un simplu baiat care nu va intelege felul meu de a trai, de a vedea, de a simti.Daca intrai la facultate..Mai este si problema lui Dragos pe care l-am cunoscut aici in Timisoara iar el mi-a deschis ochii despre viata, ma duce peste tot, e altfel, are experienta si mai ales e pe banii lui. Ramanem prieteni oricand vei avea nevoie de un sfat, la orice problema, te voi ajuta dar intelege ca drumurile noastre s-au despartit. Pa si sa ma ierti. Raluca. Ca un fulger ii trecu aceasta veste prin inima si cazu jos langa peretele cladirii cu lacrimile siroind pe obraji. A catea oara? Nici nu mai conteaza. -Ba fraiere acu te-ai lamurit? Ai inteles ca femeile nu sunt bune de nimic? Stai drept cand vorbesti cu un gradat! Ce umbli asa murdar? Sa te barbieresti, sa te speli ca puti a rahat iar la mine in unitate nu vreau de aia care fac pe ei!