Asa am trait sfirsitul lumii

Ce este viața? Ce reprezint eu sau ce am reprezentat pînă acum? .Ieri noapte a început o a doua viață a mea.O viață care deja mi se măsoară în miimi de secunde,în pași calculați la milimetru, in pumni peste față și anchete peste anchete.Nu are rost să îmi spun numele,l-am pierdut in secunda în care gardianul m-a impins cu putere în celula mică în care m-ai sunt o grămadă de oameni.Stafii, strigoi, doar lumina ochilor lor se zbate să taie frica paralizantă, să mențină trează speranța.Curînd am să realizez că speranța și dorința sunt printre puținele arme de supraviețuire în aceste condiții.Cîteva secunde ne privim în ochi și înțeleg cu groază că destinul m-a împins la margine de tot.Ușa se deschide cu un zgomot pe care îl voi învăța temeinic și gardianul face semn unui coleg să iasă pe culoar.Nu se aude nimic.Pînă și aerul e tăcut iar inima bate ca un ciocan pneumatic.Colegul este adus in celulă și lăsat pe cimentul rece.E plin de singe iar pantalonii sunt sfîșiati ca și cum o haită flămîndă de lupi s-ar fi repezit asupra lui.Știu că pînă azi am scăpat ieftin și trag adînc aer în piept.Trebuie să rămîn tare! Trebuie să fiu demn! De mine se lipește un om la 65-70 de ani , slab , schelet dar cu niște ochi albaștrii fenomenali care îmi zice: -Cînd te vor bate cu drugul de fier sau cu cearșaful ud, zbiară cît poti! Ascultă-mă că nu te învăț de rău! Dacă zbieri te vor lăsa mai moale.Poate așa ne-a fost scris nouă să trecem puntea spre credință și libertate. Ușa se deschide brusc și sunt luat de gardian nu înainte de a mi se pune niște ochelari, ochelari așa cum le puneam la cai cînd eram copil, să nu se sperie.Urc treptele mînat de cerber și băgat în camera de anchetă: -Lasă-l în seama mea pe criminal! Reflectorul îmi maltratează retina iar vocea mă îmbie pentru început mieroasă: -Uite,ar fi bine pentru tine, să spui tot.Noi suntem oameni de cuvînt, spui ce vrem să aflăm de la tine și în secunda doi ești liber.Ce zici? -Ce să zic? Ce doriți să aflați? -Păi ,prima dată, unde se ascunde banditul de Caramarin.Fratele dumneavoastră..Deci? -Nu am nici cea mai vagă idee.Nu l-am mai vazut din timpul războiului.N-am idee.. Ca din senin primesc doi pumni peste față și sunt lovit repetat cu capul de lemnul tare: -Grijania mătii de bandit proletar! Te omor mă futu-ți dumnecatu care te-a creștinat! Te omor măă!! Se ține de cuvînt, nu glumește.In zece minute toată viața îmi trece prin fața ochilor iar corpul mi se dilată în văpăi de durere.Trebuie să fiu tare! Trebuie să rezist! Poate fi și mai rău! -Deci spui? -Ce să spun? Nu mai știu nimic, poți să mă omori în bătaie! Gardianul smulge hainele, mai degrabă pantalonii și mă întinde pe masa geluită.Urmează să primesc 50 la fund.Am uitat de zbier!Sau oare am zbierat?.Sau oare îmi este rușine să admit că zbieretul vine din pintecul mamei?.Săraca mamă!Cum se zbate ea așteptîndu-mă.Zbier din strafundul plămînilor și nu mă indoiesc că în izmene sîngele mi s-a amestecat cu căcatul.Cînd revin pe scaun ,mii de ace trec prin mine.Leșin de durere și cînd mă trezesc ,văd lumina oarba a celulei.Unul din preoți mă șterge cu o cîrpă peste față iar cu dreapta face o cruce largă....