Poezie
Ratacind
2 min lectură·
Mediu
Buna dimineata!
Intru grabit pe usa gandului
dincolo, in camaruta albastra,
in care zac intr-o aparenta dezordine
obiecte rupte din amintirile noastre.
Marea isi tese fuiorul sub fereastra,
Zambetul tau nepamantesc atarna
cumva nefiresc intr-o rama din perete.
Sau poate ma insel… poate nu-i decat oglinda.
Dar oglinzile nu reflecta chipul fantomelor.
Un ceas batran se incapataneaza
sa arate anii plansi in melodia noastra preferata,
fara ca tu sau eu sa putem sterge vreodata lacrimile.
Desi am incercat.
In colt, esuata, zace o timona,
alaturi o ancora vinovata:
nu ti-a putut opri trecerea.
Busola n-a existat niciodata in visul nostru,
poate de asta n-am mai reusit sa ne regasim .
Pe un perete o zdrentuita plasa pescareasca…
Inca nu stiu daca e navodul
in care mi-ai prins sufletul,
dar pete de culoarea unei rani vechi
ma fac sa vad muscatura flamanda care a sfasiat
viata pana la fericirea de dincolo de durere
si tac… pentru ca azi nu mai doare.
O raza blanda imbratiseaza sfios un bol
cu nisip, scoici si petale de trandafir moarte,
ca iubirea pe care am vrut-o vie o eternitate.
Miroase a primavara pe care o sorbeai cu nesat
de pe trupul meu, stropita ici-colo cu note marine-
inconfundabilul parfum al iubirii noastre.
Pe o masuta din bambus, uitata de vreme,
a incremenit in asteptare povestea noastra…
necitita,
zamislita intre filele unei carti
in care sufletul ti s-a daruit…
pentru a cata oara?
Nu reusesc sa smulg camarutei albastre un gand din tine.
Peste tot, imprastiati in fasii de viata traita, doar noi.
In tacuta resemnare ma intorc in prag,
imi plec privirea vinovata
si invesmantez clipa in asteptare,
pana cand dinspre mare, intr-o zi, un ecou surd va razbate,
pana dincolo de orizontul amintirii albastre:
Buna seara, zambet!
002541
0