Poezie
Dualitate
1 min lectură·
Mediu
fibra cu parfum de rășină
lemn prețios fără vină
zgândarea nefericirea
din toată pădurea
adulmecând cu palme
în căutărea vibrațiilor sangvine
ridicase trunchiul în lumină
așchii dănțuiau devoalând zămislirea
Sculptorul îmbrățișase Femeia
și-a stat așa un timp
marcat de fericire
ghinion!
Omul zărise imperfecțiunea în lut
dalta corecta febril linii și forme
într-o fantasmă
loviturile dureau
copacii cădeau rând pe rând
doar câteva trunchiuri mai credeau
în privirea de carne
aproape de cer
Femeia picurase suflet fericirii
dar Omul pângărise pe-afară idealul
înfrânt
Sculptorul alege să moară
la pieptul statuii
cu trup de fecioară
Omul?
Zace acum sub piatra funerară
00825
0