Poezie
Licar
1 min lectură·
Mediu
Incepusem sa ma ridic
Simteam membrele atarnand
de-a lungul trupului
O caldura slaba ucigasa
Imi intrase in trup
Un licar de speranta inundase inima ratacita.
Incepuse sa palpie o lumanare
Ardea, incet, molcom singuratica
aruncata in strafundul sufletului
Asteptam ca focul ei sa-si faca simtit dezastrul, asteptam invierea
Percepeam o durere, o strafulgerare a destinului
Ceva an suflet se intamplase
Incepuse sa izbeasca peretii de cristal.
A spart!
A ieait insa afara tristetea
Dura, zdrobitoare, puternica, invingatoare.
Flacara lumanarii a inceput sa palpie
Licarul de speranta s-a transformat
In cenusa timpului
A trecut peste mine,
lasand in urma iubirea.
Vremea de afara ma invata sa uit
Oare?
E prim[vara, incepe un nou anotimp,
o noua viata.
Liniste, tresarire, si atat!
Uitare puternica, ucigatoare.
Am inceput sa strig
cu vocea unui muribund
Adunam resturile trupului sfaramat
Un bucati de cristal.
Strigam, si-mi raspundea ecoul
rastignit intre stanci
Un sunet prelung, soptit,
aproape pierdut
Am intins palma, dar nu era decat singuratatea.
Disparuse chiar si umbra
De frica a fost ascunsa in cenusa timpului.
001961
0