Poezie
Poveste
1 min lectură·
Mediu
Iubisem odata cand sufletul incepuse sa viseze
Cand reuseam sa fac trecerea intre intuneric si lumina
Iar apoi, nimic
Tacere!
Durere, strigate de deznadejde,
Cosmaruri, vise ratate, nesperanta.
Totul se transformase in poveste
Parca as fi citit o carte pentru oameni maturi la virsta copilariei.
M-am oprit!
Asteptare, singuratate, intuneric.
Visam fara speranta
Si astfel nu reuseam sa traiesc decat in trecut, in ieri
Nu puteam, nu reuseam sa conjug verbul a fi la timpul prezent.
Invatasem la scoala gramatica dar mediocritatea din mine se lasa invinsa.
Iubisem!, mi-am strigat
Ce urlet, totul se conjuga in ieri.
Senzatia se oprea acolo.
Nu puteam alege nimic
Nu puteam trezi amintirile.
Sufletul fusese calcat in picioare
Tarat, hulit, alungat.
L-am asezat in palma unui urias
iar el crezand ca este un mar, l-a strivit
Printre degetele lui butucanoase,
Curgea sangele meu, dar lui i se parea rauri de vin
Incepuse sa bea, se hranea din sufletul meu
iar eu muream, incet, incet.
Treceam spre nicaieri
Si totul se incheiase cu a fost odata.
012
0
Despre dragostea mea?
Erai tu oare? Altcineva
In jocul meu cand ai intrat
Poveste, gand, tot ce-ai iertat?