Poezie
Constelatie
1 min lectură·
Mediu
Nevoia cuvintelor care se scurg in tine
Odata cu timpul in care notele exista
Licar de vise aplecate in palme firave
Plapand un zambet inceput deschide fata.
Sunt aici! iti strig
Privesc cerul!
O stea din constelatia noatra a ratacit intre noi
Intinde palmele si nu rasfira degetele.
Acum, aici, nevoia de cuvinte se opreste
Tacerea e atat de linistita ca valul adormit pe talpa ta
Marea s-a oprit din soaptele adanci
Munti au incetat sa vuiasca.
O cale rasfranta spre cer.
Un singur nor, incercand sa ne sperie
Mi s-a facut dor de pasii rataciti de ploia din noi
In noi exista ceva
Exista pentru ca sufletele noastre, fac parte din ea.
012.902
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irina Psenicka
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Irina Psenicka. “Constelatie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irina-psenicka/poezie/6544/constelatieComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Am privit inspre ceea ce tu numesti cer
M-am bucurat nespus
Ca nu-s mai dus
Nimic sa nu mai sper.