Poezie
Nemurire
1 min lectură·
Mediu
Mi-i dor ca prin grădini să merg
Să ascult iar înserarea
Și vîntul să îmi bată lin
Să ducă întristarea
Cînd flori de liliac să adun
Să srîng pe veșnicie
Al primăverii anotimp
Și al meu suflet plecat spre nemurire
Să nu-mi mai fie dor de soare
Să îl am veșnic în a mea prinsoare,
Să nu mai plîng după o floare
Să îi păstrez mereu a ei licoare,
Să nu mai sufăr cînd iarna mă înconjoară,
Să am veci cerul senin
Cu stelele ce nu mai cad,
Să nu mai pierd iubire
Să închid în al meu suflet
Eterna Nemurire.
001.671
0