Poezie
Iubind un vis
2 min lectură·
Mediu
Tu ai venit din altă lume,
Te-ai strecurat în visul meu,
Și nu știu cine ești anume
Dar te cunosc de când sunt eu.
Aș vrea să nu mă mai trezesc,
Să stau mereu în preajma ta,
Să simt mirosul tău de mosc,
În sufletul tău mereu aș sta.
Din visul meu nu aș mai vrea
Să mă trezesc vreodată,
Că lângă mine n-ai putea
Să fi în lumea ce mi-a fost dată.
Călătorind prin infinit
Tu te-ai oprit la mine,
Și știu că nu mi-ai fost sortit,
Și-n vis nu vei fi mâine.
Dar zorii zilei au venit,
Și tristă îmi reiau viața,
Te-aș căuta prin infinit,
Să îți mai văd odată fața.
Nu pot visa același vis
Și sufletul mi-e trist și gol,
Te caut prin vis înadins,
Dar nu te văd nici în oracol.
-Prin câte lumi ai colindat?
-De ce-ai venit la mine?
Căci câte vise am visat
Eu tot n-am dat de tine.
În gândul meu tu te-ai fixat
Și mi-ai lăsat ruină-n suflet
Oare și tu m-ai căutat?
Oare și eu te las în bocet?
Un înger pur și-o fată vie,
Asta-i povestea tristă a mea,
Ne-am căutat în vise o mie,
Soarta împreună nu ne vrea.
Și au trecut în grabă anii
În lumea lui și-n lumea mea,
El cu ai lui și eu cu vii,
Tot așteptând să-mi vină vremea.
Și am ajuns la vama vieții
Am adormit în vis etern
Făr' de regret am lasat vii
Și acum în infinit m-aștern.
Și ca prin vis îl văd că vine
L-am așteptat atât de mult
-Atinge-mă suflet ,îmi spune,
Căci te iubesc atât de mult!
00883
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iorgu Elena Veronica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 273
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 48
- Actualizat
Cum sa citezi
Iorgu Elena Veronica. “Iubind un vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iorgu-elena-veronica/poezie/14090412/iubind-un-visComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
