Poezie

Oblăduire

1 min lectură·9 august 2026

Mediu

Tacit se descurcă

Din încolăcirea trupească,

Întreaga agonie,

Ce numai sufletului știe

Cum să-i facă iar de furcă.

Împingându-l spre abis

Și cedându-i un aviz,

Conform căruia totul se va duce

Dincolo de cer,

Curtând porțile de fier.

Toate conduc către Apollo,

Cel ce neîncetat așteaptă

Ca tu, lebădă măiastră,

Să iei conștiința căii tale,

Obținând eliberare.

Voința tu să ți-o transpui

În cântec de vis,

Și să-i dai măcar o șansă

Eternului paradis.

Căci pe pământ, în a ta casă,

Realul dur mult te vânează,

Iară imuabilul tărâm al contemplării

Nu te va lăsa uitării.

Tot ce faci ține de tine,

Să obții a spiritului nemurire;

Prin produsul muncii tale

Din a psihicului eschivare.

Și tot ce tu gândești rămâne

În cântul falnicului glas,

Care pare-a supărare,

Dar nu-i decât exteriorizare.

O, tu lebădă măiastră,

Condamnată la murire,

Abia aștepți să vină norul

Pentru a te transforma în amintire.

0015

Iordache Alexia. “Oblăduire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iordache-alexia/poezie/14204336/obladuire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.