ionut codreanu

trebuia sa fim vecini
cu ferestrele largi
si gradinile
atat de aproape
incat sa incapa doar o stea.
ne vom fi oaspetzi in palate interioare
unde se nasc mereu si mereu coridoare.
ea il astepta in plapuma inconstientului
neputand sa il gandeasca;
condamnata la fum
ca nu cumva sa il sugrume din greseala.
cand nu-l vedea il umplea cu apa
pana se satura de tot.
si vomita neleagea aceasta de a nu fi niciodata pamant.
flacari reci se petrec
printre cuiere,
in oglinzi
mori o clipa
si reinvii intr-un punct
luminand ca ziua
peretzii curgatori.
dar itzi voi incaltza urmele
poleindu-mi iatacele cu tine
dupa ce imi voi declara legatura de sange
cu un ipotetic lup
pana cand fumul interior
va inchega aerul
si vei fi musafirul etern, prizonier
iar eu
doar haina ta de zale