Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dimineața bărbatul iese dintr-o viață și intră în alta

1 min lectură·
Mediu
dimineața bărbatul este orb
nu-și mai recunoaște femeia
nu vede cum se adună în jurul său copiii
el trebuie să plece la război dimineața
ca să-și recapete vederea
dimineața bărbatul este orb
el se vindecă doar dacă fiecare zi este duminică
dacă faci dragoste cu el dimineața
bărbatul se desfoaie până devine copil
iar sângele lui începe să curgă
prin caloriferele casei tale
întreaga lume se mută între pereții
pe care el îi construiește
doar seara bărbatul se liniștește
se mută într-un tablou
și cu voce aspră sperie intrușii
seara bărbatul este doar însetat
el este pământul care absoarbe apa
iar femeia se apleacă și coboară în bărbat
012869
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
108
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Ionuț Calotă. “dimineața bărbatul iese dintr-o viață și intră în alta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ionut-calota/poezie/14104245/dimineata-barbatul-iese-dintr-o-viata-si-intra-in-alta

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@anghel-geicuAG
Anghel Geicu
îmi puteți explica ce ați vrut sa spuneți în text, referitor la bărbat, că

"dacă faci dragoste cu el dimineața
bărbatul se desfoaie până devine copil"

mie unul, fraza mi se pare cel puțin stranie, este adevărat, suntem în sec.21dar totuși...
în sfârșit, a se desfoia, după dex, înseamnă a se desface, a se deschide; în acest context, parcă nici nu îmi vine să îmi imaginez cum se desfoaie bărbătul ăsta când cineva[cine oare?] face dragoste cu el. remarc imaginea foarte frumoasă a bărbatului care se mută în tablou. ce urmează, strică tot.
ar fi mai multe de spus, mă opresc totuși aici
să auzim de bine
0