Imaginea Timpului

Un când funebru îmi macină visele, și acela al timpului ce nu stă... nu stă pentru mine, nu stă pentru tine și pentru nimeni. Ne naștem, iar din acel moment intrăm sub aripa sa, a timpului...ne vedem în oglindă alintați de vraja lui, alintați de efectul său...efectul timpului. O boală incurabilă a vieții, boala primului fir alb, apoi al următorului fir, un simplu joc al timpului. Ne macină gândul morții, ea fiind ciudat de scurtă..dar timpul este aproape malefic, el ne chinuie moral si fizic, întrecând imaginatia, atacând subconștientul, implantându-și gândul eternitații ce noi nu-l vom gusta curând...amăgindu-ne. Căci el, Timpul, a facut un pact cu Dumnezeu, forțându-ne să gândim, să aflăm, să ne imaginăm, nu așteptând sa cadă o pară din păr; obligându-ne să iubim, să cream, să distrugem, într-o viată limitată, nu eternitate. [ ] El este un amic din tinerețe pe care îl revezi în pragul bătraneții tale, un amic neschimbat, având aceeași înfățișare,același caracter, același suflet lipsit de vlagă din cauza imortalității lui. El vazând prea multe, mă privește plângând..și spunându-mi la ultima mea suflare..te vei retrezi curând.