Poezie

Ghioc

1 min lectură·27 februarie 2004

Mediu

Ce ar putea sa-mi spuna ghiocul acesta,

rasucit spirala, ca o scara?

De unde stie minunea asta, tacuta si natanga,

nascuta pe fundul unei mari,

evaporate acum, in cer,

din care-a mai ramas un melc stingher

Ce vise am,

ce doruri ma-naripa?

Ce poate oare o molusca sa imi zica?

Ridic alene cercul asta rasucit- chircit

si-l pun, in joaca la ureche, ca pe-o streche...

Sunt valurile marii care canta-n el, nu doar

ecou de sunet plange-n el;

si pescarusii tipa-n zborul lor

rotit, spre cercu-i din afara, rasucit.

Spirala impietrita-n unduirea cochiliei

ma striga

sa caut marea devenita acum oglinda,

s-adun a cerului intinderi, bucata cu bucata,

sa las pamantul, sa ma nasc din apa.

S-adun nisipul marii, sa-l pun intr-o clepsidra,

si sa astept, prin curgerea de vremuri,

sa nasca alta clipa.

Ghiocul acesta, rasucit spirala, ca o scara,

tacutul si natangul melc stingher,

nascut din apa marii, sau din cer,

imi tot sopteste, la ureche...

povesti cu feti-frumosi nascuti

spre a nu-mi fi pereche.

003.233

Ionescu Doina. “Ghioc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ionescu-doina/poezie/64693/ghioc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.