ion untaru

Am oferit o carte-n dar Atâta: pentru-un chil de țuică Și-mi păru rău. Și nu știu că Ne păcălirăm în zadar!

S-a dus cineva să se spovedească și printre altele i-a spus duhovnicului: - Mă luptă gânduri rele și nu știu cum să scap de ele. Duhovnicul l-a întrebat: - Dumitale îți plac ciorile? - Nu. -

În ultimele zile ale petrecerii pământești a lui Hristos Domnul nostru, regele Avgar al Edesei din țara Siriei, care zăcea de lepră vânătă și sfărâmarea oaselor, auzind de vindecările și minunile

Ochiurile de sârmă de la gard Pline sunt acum de promoroacă Parc-au trecut niște zâne și-n joacă Au mânjit ulucile cu fard Dau încet perdeaua la o parte Totul este alb și dureros Puritarea

Nimeni nu mai are chef de muncă UE-ul să trimită ajutoare Că noi ne ținem numai de greve Și de blocarea șoselelor naționale! Ne-am săturat de atâta rumeguș Nici Ciupitu nu mai înghite

o furnică împovărată trece obsesiv prin viața mea se oprește, mă privește, pornește din nou autoclaustrarea de frica străzii durase toată viața noaptea plâng de mila lumii înainte să

Luncă despletindu-se molcum Arii verzi și lung aliniate Huruit de care dinspre sate După care liniștea, oricum Slută pe un dâmb, o buturugă Peste care un blestem opac Spânzură de fiece

Ce ieftină paradă, ce scumpe bibelouri Atârnă de ferestre când nu mai au rulouri Particule celeste în haine de tăgadă Coboară în volute pe lumea de zăpadă Și una câte una se schimbă-n

În fiecare zi la aceeași oră zvârlit de furnicarul străzii în dreptul locuinței cum face banda rulantă cu o piesă de care nu mai are nevoie Două trei uși închise în urma mea în căutarea unui

pescăruș depunând o pană la statuia Poetului * mare bântuită de doruri: - La steaua care-a răsărit * sirenă pe valuri căutând umbra Poetului * luna pe mare

Nimic nou precum s-a zis, sub soare Ce spunem noi și alții au mai spus Nimic în lume nimeni n-a adus, Nici nu va lua cu sine la plecare Răsăritu-i veșnic și apus Lucru care-l știe

moto: Vin cocorii, se duc cocorii Cu speranță și regrete C-aveam teniși, n-aveam ghete Dar puteai cu ei să zbori! Șapte azi, noiembrie și-atâta Sunt numai trăitorul

Avem o genă criminală Zace în noi un mostru feroce Care poate să disloce Stâlpii la o catedrală E plină de sânge planeta De sus și oână jos doar un război Pornit dinăuntru, din noi Și tot se

Au murit caii, nechează călării Fiori de mătase trec prin șira spinării Se revarsă noaptea luna peste urbe Statuile plâng pe străzile curbe Pe care se plimbă ușor resemnate Figurile triste cu

Moto: Doar nebunii fără scuturi Mai aleargă după fluturi Cât mai poate fiecare Și se-mbată de culoare ------- Bate vântul Frig în oase Numai cântul Ne rămase Bate vântul, Cade

Iar am greșit! Măcar să mă folosesc de ocazie să (mai) învăț ceva. Ne naștem, creștem, intrăm în viață și suntem învățați să absolvim niște studii despre care ni se spune că sunt indispensabile.

hanurile pline nicăieri un loc: Iosif și Maria ------- o stea printre oameni magii pornesc la drum: S-a născut Domnul! ------- Pentru Dumnezeu universul are forma

În antichitate oamenii se foloseau de lumina focului pentru a transmite rapid și la distanțe mari știrile urgente și foarte importante ca de exemplu: victoriile în războaie, atacarea unei cetăți,