Poezie
Sublimă e tăcerea
1 min lectură·
Mediu
Sublimă e tăcerea, aristocrată arta,
Cochetă e Atena, o citadelă Sparta
Obișnuiți cu vrăbii, 'invidiem pe ulii
Cuminți ca ucenicii noi sprijinim mogulii
Justiția e oarbă că noi i-am legat ochii
Sărmană era Venus că n-avea bani de rochii
Dăm pâinea pe săgeți și arbalete proaste
Apoi murim de foame, feciorii merg la oaste;
Dar vine sindicatul și recomandă greva
Deși nu poartă vina prostiei biată Eva
Noi ne-am născut cu drepturi și ocupăm șosele
Că toată viața noastră e plină de sechele
Și când vin scutierii ne bat de ne usucă
Mai bine penitență pe cojile de nucă!
Dar alta ne frământă, că nu-nvățăm nimica
Iar dacă vin mascații le arătăm pisica!
Avem democrație dar ce să faci cu ea,
Că nu e de vânzare și n-o vrea nimenea;
Om fi egali cu toții dar nu cu unchiul Sam
El dă numai cu biciul iar noi trăgem la ham
Și-acum la încheiere o scurtă nota bene:
Ce greu a fost cu rușii! Dar și cu ăștia, neneee!
002.408
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ion untaru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
ion untaru. “Sublimă e tăcerea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-untaru/poezie/14097883/sublima-e-tacereaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
