Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pilula

1 min lectură·
Mediu
Cuvântul pilulă e doar un motiv
Pentru o nouă divagație
Tu știi că eu sunt și nu sunt emotiv
Și în această ecuație
Cine trebui' să știe, sigur nu știe
Dacă am sau ce n-am seara în farfurie
Dacă-mi place s-alerg după fluturi iluzii
De ce nu-l mai citesc pe adeptul Moruzzi
Acestea, vei spune, sunt numai pretexte
Să-nconjur planeta pe jos
Toată viața învățăm la texte
Dar câte din ele ne sunt de folos?
Și oricum, pilula e inofensivă
O iei, dacă vrei o citești, o arunci
Te-așezi în fotoliu, amesteci un punch
Apoi încă unul și cazi în derivă
Și-ți place să crezi că semeni cu Buda
Cu Pablo Picasso sau poate Neruda
Că tu ești la toate cap și buricul
Dar nu pomenești cuvântul ridicul
De care mai bine că n-am amintit
Și-n urmă te scoli,
puțin amețit...
001010
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

ion untaru. “Pilula.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-untaru/poezie/14011355/pilula

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.