Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

De când nu mai ai minte?

1 min lectură·
Mediu
Noi vindem doar speranțe pe lacrimi și iluzii
Cum trece prin oglinzi suspinul doamnei Suzy;
E poate o himeră, sau doar o fantezie
Tot binele din lume să ți-l dorești doar ție:
Mâncare, băutură cât îți încape-n burtă
Iar ceilalți să nu aibă nici spuză pentru turtă?
Zadarnic pui în conturi sudoarea celorlalți
Deasupra tuturor doar tu să te înalți!
O fi blestem acesta sau poate un tabu
Să uiți ce nu-ți convine sau ce ți-am spus acu\'?
Nu te uita în sus că-ți cade-n cap securea
Iar eu \'mi-au lumea-n cap și plec cu ea aiurea:
De nu te-ai mai opune, fă bine să mă lași
S-o vând ca un rebut la niscaiva apași.
Am vise, am proiecte și nopțile îmi fură
Un dor nebun să-i dau o palmă peste gură!
Păianjeni de-ntuneric se spânzură de grinzi
Luminile celeste se strâmbă în oglinzi
Sătul de teoreme, sătul de artificii
Nu-ți e rușine lume, că te-ai umplut de vicii?
De când nu mai ai minte, de când ai capul gol
Că-mi vine să dau tumba, pământului ocol?!
001.107
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
177
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

ion untaru. “De când nu mai ai minte? .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-untaru/poezie/13978569/de-cand-nu-mai-ai-minte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.