Poezie
Sinele respirînd
2 min lectură·
Mediu
1.
Eu mie nu mi-am fost nicicînd străin.
2.
Mă așteptam să vin dintre răspunsuri
cînd locuiam statornic vreo-ntrebare,
iar dacă eu eram văzut de ceilalți
știam că nevăzutul meu e-aproape,
o cumpănă din mine-n zori aduce
adîncul meu la suprafața mîinii
și-atunci mă-ntreb
de parcă mi-aș răspunde:
în timpul meu eu sînt stăpîn de mine?
3.
mă scald în rîul care sînt
și totuși
o altă apă simt cum mă pătrunde
privesc spre mal
dar brațul meu străbate
prin aer semnu-naintării lente
eu curg spre mine, știu, dar adevărul
e-n fața mea sau a rămas pe țărm?
sub pași nisipul cald nu mă susține,
deci eu plutesc.
La suprafața mea e seară.
4.
se aude-un foșnet nou: e o mirare
și-ntorc privirea goală să se umplă,
întreaga taină ce venea spre mine
era mirarea ce-am simțit-o iar,
alt timp străbat mereu, dar mi se pare
că scad din ce-am parcurs în loc s-adun,
ci mărginirea mea-i nemărginită
și-atunci mă-ntreb:
se-ntoarce linia la punct?
5.
cobor în mine, vreau să-mi văd adîncul
dau Firea mea-ntr-o parte și privesc:
un gol imens mă locuia și-n el
dormea sămînța care mă va naște.
o naștere? dar moartea ce-o vestește
stă nerostită-n mine cînd sînt viu?
m-apasă respirarea unor gînduri,
pun Firea mea la loc și dorm.
6.
Eu nu-mi răspund, îmi caut întrebarea
să-mi pună-ntreaga Faptă la-ndoială,
acum veniți, cuvintelor, e timpul
să se vestească nunta voastră-n mine,
Poftiți să locuiți minciuna
Și faceți-mi din ea o legea a Firii.
Am așteptat - cădeau din întrebare
frunze de lotus - galbene și triste.
002737
0