Nu știam să iert

Știam să împart Fericire..... Știam Să arunc cu arginți La mâinile întinse Ca la un rege, Știam Să sărut mâinile întinse Ca sluga ce i se oferă această onoare, Știam Să spun unui suflet Cât de mult îl puteam iubi Atunci când ploua peste mine Ca un duș defect-când rece, când cald.... Dar, nu știam Să Iert. Te visezi Dumnezeu Fiindcă poți să faci aceste lucruri Dar, cât de mici putem fi Atunci când viața ne aruncă Cu fața-n țărână Și ți-e atât de greu să te ridici... Învață să Ierți, Din tot sufletul, Pe Toții și pe Toate Cele te fac, cu lacrimile tale, Să faci din țărână, noroi ! DUMNEZEU îți numără lacrimile dar mai ales Iertările și le pune în vază, în mijlocul Raiului, ca pe singurele flori dăruite de oameni...