Poezie

cântec târziu

1 min lectură·27 mai 2012

Mediu

cântec târziu

peste umerii tăi blânzi

trec cu ochii mei flămânzi

și gânduri ce pun la cale

cum să-ți fure dumitale

nurii dragi și ochii dulci,

noaptea pe când mi te culci,

floare din vise de lut,

când te rugam eu, n-ai vrut,

ascunsă-n etern păcat,

eu din nou te-am inventat

și mi te-am făcut regină

pe florile din grădină.

florile-au murit de frig

toamna printre pipirig,

tu te-ai rătăcit prin vreme,

așteptând ca să te cheme

craiul din visele tale,

timpul a luat-o la vale,

prin pierdutele poteci

și ne-am despărțit pe veci…

spini pe frunte-au răsărit,

acum pe la asfințit

și m-am rugat ca să-ți deie

numai lacăt fără cheie,

șerpi pândind cu ochii vii

la tine prin bălării,

să te poarte pân’ la moarte

și în lumea ta, departe,

nesomn, lacrimă să ai,

ca ploile peste plai,

când lumina lunii-n casă

îți alunecă pe masă

să știi că-i blestemul meu

venit de la dumnezeu...

vineri, 25 mai 2012

002.344

Ion Ionescu. “cântec târziu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-ionescu-0034387/poezie/14008160/cantec-tarziu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.