Poezie

noapte selenara

1 min lectură·3 martie 2010

Mediu

evul luminii e o amintire,

respira noaptea-n doruri selenare

se-așterne liniștea în vechiul burg

se-neacă ziua într-un trist amurg.

spiritul zilei încă delirează

în inima bolnavă de fecioară

ce iese-afară nu știu-a câta oară

tot așteptând să vină din poveste

un sburător din visele senine

si s-o cuprindă-așa cam fără veste,

dar cavalerul încă nu mai vine.

trupul fecioarei, cel din urmă soare,

se stinge în îmbrățișeri bizare

și se topește-n noaptea de atlaz

sub lacrima tăcutului necaz.

mușcat de stele, aerul vibrează

și totul pare o poveste trează,

un licurici se spală tandru-n rouă

pe cer se-arată-n galben lună nouă.

…și deodat-apare la chindie

și-i râde-n ochi o mare bucurie

și stau la poartă între carul mare,

strânși amândoi într-o îmbrățișare.

cu pătura ei caldă, noptea sură

s-a așezat la ei în bătătură

și-i împresoară cu țesute fire

de tandră dragoste și de iubire.

în capul lor părea că se topesc

trei stele magice în zbor ceresc.

4 martie 2010

001.353

Ion Ionescu. “noapte selenara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-ionescu-0034387/poezie/13931165/noapte-selenara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.