Poezie

oasele

1 min lectură·24 februarie 2010

Mediu

din pământ veneau vocile,

erau ore de liniști stelare,

glasul lor sub formă de mit,

venea din timpuri străvechi, milenare.

seara, în cumpăna noapții,

sângerând pe la apuși sori,

venea cu miros de sulfine

făcând din ea sărbători.

din pământ se auzeau

doar oase ce zăceau

din vechi timpuri,

dreptul la viață-și cereau.

coruri de voci

în procesiuni patriarhale,

în înstelate catedrale se rugau.

sfinții aveau dulămi cu nasturi-stele,

pe mijloc încinși cu sfori de tei,

oasele n-aveu decât inele

cu briliante, aur, scântei…

ursitoarele le spăla chipul

într-o cristelniță din vechiul schit

ciobanii au făcut caval din ele,

prin mioritice colțuri de rai:

fluiere de dor și de doină,

ciobănesc picior de plai prin timp,

oasele sunt vii, nu mor niciodată

și rămân ca zeii-n olimp.

miercuri, 24 februarie 2010

001.321

Ion Ionescu. “oasele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-ionescu-0034387/poezie/13930067/oasele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.