Poezie

calatorie

1 min lectură·23 februarie 2010

Mediu

vin cu trenul acasa la voi

dar casa –i încuiată,

unde ești mamă, unde ești tată,

de ce ați plecat și m-ați lăsat singur

să descui copilăria

c-o cheie pe care n-o mai găsesc?

vă văd figurile pe pereți,

parcă sunteți niște sfinți bizantini

ce frumos mă mângâiai, mamă,

și-mi spuneai c-ai să pleci

într-o lungă călătorie

pe un vas de croazieră.

și tu, tată, cănd m-ai luat de mână

și mi-ai spus: acum zboară, fiule!

am zburat, dar mi s-a frânt o aripă

între cer și pământ

și n-am cui să mă plâng,

aripa sângerează,

dorul de voi mă doare mai rău,

unde v-ați pitit,

în ce stea?

glasul tău frumos de mamă

îl aud și azi în gând,

chipul tău îl port cu mine

cât voi trăi pe pământ.

și tu, tată, eșit în mine,

ca un ziditor de sfinți…

ia-mă, Doamne și mai du-mă

doar o dată la părinți…

23 februarie 2010

001.246

Ion Ionescu. “calatorie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-ionescu-0034387/poezie/13929960/calatorie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.