Doi berbeci

Suntem confrați, berbeci cu vână,
Ne pizmuim astăzi în stână –
În timp ce, ca-ntr-un vis sinistru,
Suntem prădați de peste Nistru…

Berbecii au o calitate -
Mereu se lingușesc cu \"frate\",
Dar când e vorba de unire
Ei se unesc doar la...-nvrăjbire.

Astazi a plouat. Pentru prima data in primavara asta. Sfaraia pamantul cu toti mugurii imdodociti, de dor de-un strop de apa.
Si lumea buna de (si nu de) berbeci merge posomorata si incrancenata pe strazi - se uda la picioare si sunt stropiti de zoi de sub rotile troleibuzelor.
Vin Floriile cu soare. Cu Matisori gingasi. Noi tot zburliti si inacriti in aceasta primavara, ca si asta toamna, ca si asta iarna si ca vara trecuta.
Sa ajungem oare ca la vara sa nu mai fim berbeci?
Avem toate sansele.
Dar e mare pericol sa ne facem porci, Hriusa e talismanul lor national, si noua ne e de asemenea atat de drag.
Eu zic sa nu le mai dam in cap nici fratilor. Ca pe straini ii tot punem in san.
Sarbatori fericite la toata lumea, si ma bucur mult de fabula lui Ion care e si ea un sanitar in aceste zile cu soare in Basarabia (a plouat toata noaptea, acum trebuie sa iasa Soarele) si cu valuri de ape de ridica oamenii pe acoperis in apusul Romaniei.

Mulțumesc pentru impresii, Dumitre.
Cum timpurile sunt cam tulburi pe aici, pe la Chișinau, am încercat să le limpezesc un pic cu această fabulă. Însă din comentariul tău reiese că le-am tulburat încă și mai mult. :)))

Aseara am trecut pe-o punte ingusta, aruncata peste Ichel. O punde de beton, un stalp aruncat peste apa cam din fuga pentru ca suprafata ii era cam inclinata si puteai sa aluneci usor in apa si fara a mai fi nevoie sa vina din cealalta directie alt tap care sa nu vrea sa dea inapoi...
Tapii pasteau linistiti pe cela mal si nu indrazneau sa porneasca pe punte in intampinarea mea.
Si era o frumusete si o pace tot Ialoveniul, si infloreau copacii, doar pe alocuri plutea miros intepator de vopsea proaspata, ca inainte de sarbatori; in rest - doar miros de flori si primavara.
M-am gandit si la berbecii lui Ion.
Si la Carol Malinescu, pe care tot l-am auzit zilele acestea cu o poveste. De primavara.
Cica oamneii buni ies acum primavara la prins pasari cantatoare; si folosesc in acest scop o colivie cursa. E din doua despartituri, in una pun o pasarica din cele de care ar vrea sa prinda, ii da graunte gustoase si o lasa sa-si ademeneasca suratele. Aceasta canta duios si vesel, bucuroasa ca are hrana delicioasa.
Suratele ei nici nu isi inchipuie ca acele graunte sunt plata pentru libertatea furata. Si intra increzatoare in celalalt compartiment al coliviei sa se infrupte din cele bunatati cantate de surata lor... Ramanand si ele asigurate cu de toate, private doar de libertate.
Cu totul altfel procedeaza soboloanii, daca le e dat unuia dintre ei sa cada in cursa sau sa dea de alta belea. Se zbuciuma si ii preintampina pe ai sai si pe cei straini prin toate metodele sonore si olfactive - elimina anumiti feromoni si tipa tipa tipa...
Dar las ca e si respingator sobolanul, inteligentul animal exemplul caruia trebuie sa-l urmam. Ce e de facut?..
Iar tapii de pe mal pasteau linistiti, nu s-au pornit nici unul pe punte sa se intalneasca la mijlocul ei cu mine, nici intre ei n-au incercat care e mai mare si mai tare.
E primavara si vine Patele.
Maine e Joia Mare.
Presafintitul spala picioarele preotilor la slujba deniilor.
Un simplu simbol, dar tot una ne invata un pic smerenia si aprecierea faptei aproapelui.
Sa ne dea Bunul Dumnezeu raza de lumina care nu ne ajunge pentru a putea iubi pasarelele, sobolanii... si pe aproapele.