Ploaia

Este aripa vantului franta in atingerea pamantului ce spala expresiile noastre visatoare si sterge orice farama de pretutindeni.Alunga frica disperarii si priveste durerea tresarind in fiecare. Curge incet printre frunzele prafuite de viata si aluneca pe scoarta intunecata a mortii luand cu ea murdaria sufletelor noastre.Ne inneaca placerea atingerii rece atunci cand durerea fierbe precum o rana.Ne spala frica ce zace tacuta si si dispare contopinduse cu atingerea firava a puritatii.Adesea coboara spre adancul din noi si zareste prin ceata cum vantul ne poarta tristetea. Este raul fara sfarsit ce plange captiv in cursul albastru al propriilor sale lacrimi.Este sclipirea vinovata din ochiul cerului atunci cand priveste prin viata.