Poezie
Demență
1 min lectură·
Mediu
Pagini gole răsfoiesc pe-al vieții altar.
Să le scriu nu-mi amintesc nici din vis.
Mă tulbură bezna din mine și-i în zadar
Să tot încerc să le smulg din căscatul abis.
E gol peste tot și golul se mărește.
Cum poate un gol să aibă măsură?
E gol și atât...cum poate el crește?
Ființa întregă-mi e a lui țesătură.
Și molfăi stupid cuvinte inerte
Ce altă dată aveau chiar un sens,
Mă pierd în fragmente incerte
M-afund tot mai tare...intens.
O viată frumoasă, îmi spun, c-am avut...
Și-un zâmbet îmi tresare pe chip
Aș vrea să mai văd ce drum am străbătut
Dar mintea mea e mută...cum țip?
00490
0