*

I. În poemul meu

Am să trag scaunele

Ca să se poată așeza

Cuvintele

Să se certe între ele

În visele mele cuvintele se tac singure

Cuvintele cele atotspunânde

Cuvintele cele

Care se visează, pe ele,

În tăcere.

În visele mele.

Născânde în ea

La limita muțeniei.

În poemul meu dau foc pășunilor

așa încât să se întindă cuvintele

în poemul meu

e liniște și pace

cuvintele se ceartă

tăcute în vis

cuvintele mele

au toți dinții scoși

pentru a nu fi tentate să se urle

să râdă sau să danseze

dar asta pentru scurt timp

doar de Ramadan

II. Cuvinte cuminți cu dinții scoși.

Cuvinte cuminți cu dinții scoși,

Ramadanul a luat sfârșit

E vremea recoltei, iar voi trebuie să vă întoarceți în lumea voastră

Spuse copilul.

Cuvintele nu-l ascultau.

Stăteau lipite de el.

Tremurau.

Copilului i s-a făcut milă de ele

Și le-a învelit cu o pătură

III. Uitarea e blândă cu ele

Le lasă să zacă puțin, până se trezesc de-a binelea

Cuvintele, obosite, își pierd treptat rostirea,

încep să șoptească –

din ce în ce mai încet –,

își strâng ușor buzele

și tac.

Cu ochii larg deschiși.

IV. Nesomnul

Stoarce vlaga cuvintelor

Ele se fac moi, lichide

Curg fără șir, fără sens

Se rotesc

Cuvintele mele au început să tremure

Nu mai au sânge

Cuvintele mele cer sânge nou

Sânge proaspăt

Cuvintele mele te cer pe tine

Toate poate

Tu ai știut asta și ai plecat

Þi-era frică de cuvintele mele însetate

Poți dormi liniștit acum

N-ai să mai fi legendă\'

\' Legendă – Nu pune seamă pe vorbele spuse la mânie, dragul meu, oricum, o legendă se scrie – cu necesitate – și singură . Prin noi și din noi, cu sau fără voia noastră.

V.

Nu știe nimeni când începe Ramadanul.

Pare-mi-se.

Cineva dă semnalul.

Un sunet dezlănțuie orgia cuvintelor moi

Aș putea să învăț să scriu în cuvinte fără sevă

Aș putea să mă aștern pe mine în fața lor, ca o trenă

Te-aș putea trece în neființă

Aș putea inventa

Cuvintele mele ar deveni atunci o poveste

Eu, sub ele, călcată în picioarele lor moi

De balaur

Cuvintele mele ar putea fi calde

Dacă ar fi calde, pasul lor ar fi ca un masaj blând, cardiac

Aș putea să-ți masez zilnic picioarele cu ele

VI.

Între timp, Ramadanul se va fi sfârșit

Pendulat în stânga și-n dreapta

Își va cere dreptatea lui

Cuvintele, cuminți, vor înceta să mai tacă

Cine e stăpânul cuvintelor?

VII. Cuvintele mele sunt stârvuri minuscule

De diferite dimensiuni

O lună, 2 zile, și așa mai departe...

VIII. Într-un haiku trebuie să...,vezi bine,

Regula

Ai putea să scrii

Dar te oprești

Cuminți, cuvintele tac fără să pună vreo întrebare

Evident, sunt nemulțumite.

Vor fierbe de mânie.

Dar totul în sinea lor.

IX.

Metapoemul are două părți

E o creatură a lui Dumnezeu, probabil.

Trăiește singur și necitit de nimeni

Nimeni nu l-a văzut vreodată

Nimeni nu știe

nimic

de existența lui

Așadar e inofensiv

X. Între timp, subcultural, Ramadanul stătea pe limbă.

Trece repede dintr-o stare într-alta, jonglează cu clipele

Le mestecă, scuipă

Ramadanul e și el un cuvânt singur

Clipele nu se supără

Atâta toleranță și nici un pic de vlagă

Cuvintele stau să moară

IX.

Mor cuvintele!

Vlagă, ploaie, strigă la cer!

Strigă la cer încet, soptește, incantează

Ce faci tu când mor cuvintele?

Inventez o poveste

Tabla 10.

Nu te închide în cerc nici în sferă

Abstractul doarme lin

În mânia cuvintelor moi

Nu-ți cere dreptatea, scuip-o de la tine

Ca pe un șarpe de la sân

Tabla 9.

E o minciună!

Totul e o minciună

Tabla 8.

Nu dori nimic nici cercuri, nici sfere

Tabla 7.

Ce e dincolo?

Taci!

Tabla 6.

Treci mai departe!

Tabla 5.

Dormi!

Tabla 4.

Mănâncă!

Până nu mai ai nimic de spus

Tabla 3.

Povestește doar pentru tine!

Cu gândul

Tabla 2.

Treci dincolo!

Unu.

000.

– Dacă ar fi un haiku, ar fi un haiku lung, care nu ține cont de nimic. Nici de mamă, nici de tată, nici de frați... Toate surorile haiku-ului au murit. De bătrânețe. Fiindcă erau prea lungi.

– Ce sunt metapoemele?

Dacă am fi americani, am putea mai bine să ne măsurăm vorbele?

Ceasurile lor sunt mai precise?

Și metapoemul e tot un poem...

Asta nu e deloc bine. Dar, n-ai decât arme albe.

Ai trecut peste Moise. Nu i-ai spus numele. Asta fiindcă un metapoem își respectă sursele.

Câte și mai câte, verzi și uscate. Asta când n-ai nimic de spus?

Cine vorbește de vorbe aici?

Cuvintele mele sunt ale mele.

Nu le dăm, cuvintele nu se dau. Cuvintele se întind lascive în paturi cu cearceafuri de mătase. Mătasea e japoneză, deci are și roșu și negru. Paturile albastre sunt pentru băieței.

Cât de lungă este o construcție critică. Ce fel de fundație are. Ce fel de acoperiș.

Când și unde poți scăpa de ea.

Astea sunt întrebările mele!

000.

Nu mai avem cifre...

Cuvintele stau debusolate, fiecare pe bucata ei de sârmă. Cuvintele, nu sunt neutre.

Scriem și criticăm.

Spunem adevărul. Siguranța lui „eu vorbesc” e totul. \"Cel decat care nu poate fi gandit nimic mai mare\".

Revenim.

Cuvintele nu mai au vlagă. Nu mai au vlagă pentru că nu mai sunt cuminți. Temele încep să se repete. Acustic, statistic, probabilistic și temporal vorbind cu cât cuvintele sunt mai lungi, cu atât mor mai târziu.

Cuvintele sunt moi fiindcă am tras de ele. Cuvintele s-au supărat și vor să le uităm.

Cuvintele stau liniștite sub pătura copilului.

Cine e stăpânul cuvintelor?

Azi, ieri, sau mâine?

Oricine ar fi, e stăpânul lor fiindcă ele îl vor.

Cuvintele stau liniștite sub pătura copilului.

Și copilul?

Copilul dă nume. Copile, dă nume cuvintelor:

I. Cum se scrie un metapoem?

II. Fără titlu

III. Drumeție prin barba împăratului verde de la Miazănoapte, care a încălecat pe-o șa

IV. Teribila poveste a celor trei furnici înecate într-o singură picătură de ploaie

V. Umbre

VI. Rețetar de micropoeme reușite

VII. Patentar de prereproducție a distilerinților

VIII. Doi pui vii și-au găsit sfârșitul

XI. Aberenteis nocturnalia crescentia finitum

X. Sit, tibi...! Good boy, Tibi!

IX

Adevărul zboară, minciuna rămâne! Hehe!

De aici încolo...

Alegerea

X

Zece, Zece, unde ești zece?

Gellu e prin mlaștini! Du-te după el și adu-l viu. Cu prețul prostirei

Haide, ca gândul!

Ca piatra!

Þipă! Și țipătul tău va zbura până sus, la cer!

Și ți se va da!

Nu minți în chip cioplit!

Dacă te oprești mori?

Mâine e o nouă eu.

Mai bună, mai frumoasă, mai pură, mai adevărată și mai mare. E o eu mare cât o apă – sub incidența unuia din ... somn... vise... somn... vise... somnic, copil. Copiii fac somnic. Vreau să fiu copil. Dă-mi nume, copile! În visele tale, vreau să am numele meu. Doar al meu. În Numele Tău.

În Numele Meu!

Scrisorile să tacă!\'\'

Ramadanul cuvintelor a luat sfârșit.

E ora spuselor ce se

spun.

Tot.

Singure.

To be continued

\'\'În loc de motto: Dragul meu, între șerpi și cocoși stau balaurii, zmeii, grifonii, dumnezeu, porumbeii, fluturele alb al verzei, varza de bruxelles, piticii care au stat cu mâinile-n sân când Albă-ca-Zăpada s-a înnecat cu mărul, din fericire a fost norocoasă, și bine totuși că au conservat-o că altfel prințului i-ar fi fost scârbă să o sărute și ar fi fugit, Arheopterix - evident, Strindberg, Foucault, Eliade, Bataille, poate Heidegger, un mediul gazos cu vagi urme de oxigen, „e egal mc pătrat”-ul, ugly kid Joe, Enescu, Bartok, spanacul, Popeye, Matheus Grunewald, Coelho, o stea colorată sau nu, dar care are clar șase colțuri – mai precis orice fel de stea, colorată sau nu, în toate culorile spectrului sau in cate una, cu 5, cu 6 colțuri, indiferent de număr, de fapt, cu vârful în sus sau în jos, Bjork, Deleuze, Oriana Fallaci, Anselm din Canterbury, Marilyn Monroe, Manson, Ted Bundy, Papinni, Jim(i), două perechi de aripi care oricum nu folosesc la nimic, toți obscurii Evului Mediu, îngerii, normal, o minte frumoasă, Sandra, Barry, White, Brown, Faust, Feast, Fist, Begin, began, begun, Gun, o floare, iarbă prin păr, 1 Mai, Vama Veche, Kant, Coco, Dumbo, Rosie, Lolita, Lupul din Scufița Roșie, Vânătorul de căprioare, bunica, mama, tata, sora, Paganinni, Woyczeck, Rolling Stones, Led Zeppelin, Francesca Woodman, Oko Yono, Gala, My Di(y)eing Bride, Ana Karenina, taxiul, blocul-vapor, vasul de croazieră cu teren de golf deasupra, calcanul, metrosexul, 1984, un chef teribil de dragoste prin 2046, Calvino, „Cum să fi un om de succes în 10 ședințe de câte o oră”, podurile...,... deci nimic...?. !

* Cuvinte în Ramadan. Words kept in Ramadan. Môts Ramadanantes.

Metapoem de rigor-dictum. De Rigor-Dictum Metapoem. De rigor dictum Après-oú-contre-la-lettre.

© Ioana-Raluca Răducanu