Poezie

Fără titlu

1 min lectură·3 iulie 2007

Mediu

Inexistenta viață a unui soldat inexistent

Se sting luminile pe pământ.

La porțile cerului,

Bătăi de necunoscute mâini.

Bat soldați

Ce au călcat cândva apăsat

Peste sufletele vremii de om.

Plouă ciudat peste o lume sumbră.

Sunetul țipat al împăcării cu sine

Se aude tot mai departe, de departe.

Acolo unde orbesc păsările-n zbor,

Și se izbesc de ceruri,

Ca apoi să cadă în neanturi albastre.

Se aud foșnetele unor pagini

Din jurnalele de adio

Ale unui soldat trimis să se salveze.

Scrisese:” Pustiul zace. Deșertul se transformă în timp

Și toate se suspendă tragic deasupra-mi.

Singuri ne înhămâm la jugurile tristeții

Și cădem osteniți pe pământul

Strâns într-o mână de copil.

Ne ridicăm învinși. Adio!”

Și cazu mort spre infinit.

001.985

Ioana Popa. “Fără titlu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-popa/poezie/1734410/text

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.