Ceata verde - Cpitolul 2
M-am trezit cu o durere de cap groaznică. Am deschis ochii și-am clipit des, încercând să pătrund întunericul, iar pentru o clipă mi-a trecut prin minte că lovitura mă făcuse să-mi pierd vederea.
Ceața verde 1
Era începutul lui august și nimeni nu lua în serios ceața ce cucerea încetul cu încetul văile izolate.Panglici subțiri de fum răsăreau uneori dinspre apus, pe cerul senin și fierbinte iar eu mă
Proiectul Phoenix
Clădirea uriașă a spitalului părea gata să se prăbușească peste mine iar vacarmul din jur devenise insuportabil.Văzându-l pe Sam, am răsuflat ușurat: -Mike, prietene, încerc să dau de tine de două
Drumul spre iad
Era aproape noapte iar ploaia torențială se potolise la fel de neașteptat precum începuse.Am inspirat cu nesaț aerul răcoros și curat, până am simțit că amețesc.Hainele-mi erau ude, mai aveam doar
Locul celor ce nu se odihnesc
Era o noapte umedă și întunecată, iar eu nu-mi doream decât să ajung cât mai curând acasă. Ploaia măruntă abia se potolise și numai frământarea prelungă ca un murmur de neînțeles a frunzișului
