Poezie
Gelozie
pentru Edy
1 min lectură·
Mediu
Gelozie
Sunt geloasă pe timpul
ce-mi fură clipele cu tine...
pe noaptea ce m-adoarme fără tine,
pe ziua care zboară fără tine.
Pe ploaia ce-ți atinge ochii,
pe țigara ce-ți sărută buzele,
pe ochii străini care te salută în treacăt.
Sunt geloasă pe trecutul tău în care n-am
existat,
pe prezentul ce e atât de grăbit,
pe viitorul ce e atât de ascuns.
Sunt geloasă pe firul ierbii care-ți
sărută talpa,
pe păsările pe care le privești duios
pe visele tale
în care eu sunt doar în treacăt,
pe lacrima care-ți spală fața,
chiar și pe ceașca de cafea pe care o bei dimineața.
Aș vrea să bei iubirea
din potirul inimii mele
e mai dulce decât cafeaua dimineților tale.
S-atingi coapsele mele,
să saluți ochii mei,
să fiu cuvântul tău,
lacrima care te spală.
Aș vrea să fiu în toate eu
Ca-n toate tu să fii al meu.
011.400
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana carbunar
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana carbunar. “Gelozie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-carbunar/poezie/107460/gelozieComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IC
ICioana carbunar✓
vreau sa rectific: din greseala apare scenariu, dar e o simpla poezie, poate banală.
0
