Poezie
Habitat
1 min lectură·
Mediu
Nicăieri. niciunde. peste tot.
Miroase a tămâie de dimineața până seara la geam.
Acolo se adună sfioși îngerașii
Se numără între ei și mereu se găsește unul lipsă
Îi las să se zbenguie voioși și mă prefac ca dorm,
Cu un picior atârnând pe marginea patului
O molie se sinucide încet de plictiseală.
Cântă senil un greier
Rând pe rând adoarme câte un înger în poala mea
Ssstt....s-a stins și ultima tămâie.
Cum ar fi să locuiesc cu sufletul în pielea unui înger?
Pentru vreo 3zile doar
Atât cât să văd lumea de la apus la răsărit
Ultima oră aș lăsa-o să-mi caut numele în stele
Undeva stau pitite literele ce mă compun,
În ultima clipă mă gândesc să-L ating pe Dumnezeu,
Dar oarbă cum sunt, în pielea mea de înger,
Îl țin de mână fără să știu că Îl țin pe El.
A expirat timpul
Trebuie să mă întorc în pielea mea
Bolnavă cum sunt,
Mă întreb unde ar locui îngerașii din poala.
Nicăieri.niciunde. peste tot.
001906
0