Mediu
Descoperirea unui poet:
ION ALEX.ANGHELUȘ
Misiune
Lui Méliusz József
Să scriem pe pietre despre
durerile imaginare. Cele mai grele.
Necuprinse în texte sacre. Imprimate
totuși pe pielea cailor roibi, pe
potecile de aer, pe unde se plimbă
poeții în căutarea spațiului pur:
viitorul.
Cresc ierburi pe filele acestea…
Propoziții și fraze se topesc
fumegând:
- Eu trebuie să duc cu mine
toate durerile imaginare, fără de
care oamenii ar rămâne pustii,
trasați drept, după un proiect
absolut.
Eu trebuie să înviez oamenii!
LAUTREAMONT III
[fragment]
Lui Nicolae Turtureanu
Te ascultăm cu sufletul la gură, numărând
schelete la marginea apelor. Laguna e
înțesată de oase. Câteva milenii s-au topit
aici lângă corăbii și piroge insolite.
Amurgul cade apatic în ape. Se închide
ochiul ruginit peste pleoape de ciment și de
lemne. E un cmitir vertical. Și e un cimitir
orizontal. Duhurile s-au desprins
de oasele descărnate. Și s-au sedimentat
unele peste altele, în aer…
Atmosfera e grea de suflete.
003.267
0
