Efectul Voinței: Arthur Schopenhauer

Schopenhauer e filosoful Voinței. El susține că lucrul însuși, care pentru Kant era noumenul, poate fi cunoscut ca activitate volitivă. Voința e Lucrul-în-sine. Această voință nu e una psihologic individuală, ci un principiu metafizic universal, aspațial,necauzat și atemporal. Voința, spune Schopenhauer, se manifestă ca impuls, instinct. Voința apare conștient. Adevărata ființă umană se identifică în voință. Tot ceea ce există în lume devine expresie a voinței. Lumea e Voință și Idee și nu are existență materială independentă. Voința e mai presus de Idee, prima fiind adevărata și singura realitate. Voința e oarbă, inconștientă, iar Ideea, care e conștientă, e apariția Voinței în Intelect. Dorința e cauza tuturor. Schopenhauer va spune că există ochiul pentru că există dorința de a vedea. Există urechea pentru că există dorința de a auzi. Corpul e expresia voinței. Organele digestive sunt urmările foamei, picioarele-ale dorinței pentru mișcare, creierul-al dorinței pentru cunoaștere.Nu poate exista corp fără voință. Voința-de-a-trăi e rădăcina tuturor lucrurilor. Ea e cauza suferinței, a durerii. Voința e marele demon datorită căruia există nefericire. Voința e Realitate, fiind un îndemn orb. Pentru Schopenhauer, inteligența e doar o producție a creierului pentru scopurile acestuia din urmă. Conștiința e doar o aparență, Voința e o forță nemuritoare care nu moare odată cu oamenii. Ea se poate manifesta într-o formă finită, precum omul, dar nu poate muri odată cu el. Voința e o ’ființă’ nepieritoare.