Poezie
Adevar... ce doare
2 min lectură·
Mediu
Adevar... ce doare
E viața-mi tristă în malul mării
Valuri spumegânde-mi duc chemarea
O lacrimă-mi mângâie obrazul
Care vrea să uite trădarea.
De ce mi-e sufletul mâhnit,
De ce mi-e scârba…
Să vă privesc- acea fațărnicie sumbră.
De ce seninul de pe-ale voastre chipuri
Nu mă incântă…
De ce oare mi-e scârbă
De ce iubesc pe-acest pământ
De-a voastră prietenie prefăcută.
Și de-am să mor de inimă albastră,
Atunci să știți că am murit
Numai din cauza voastră.
Să nu mă condamnați că n-am fost tare,
Iar dacă-ar fi să mai doresc ceva
Ar fi a voastră iertare,
Că sufletu-mi nu este o amintire dezolantă.
Și dacă nu vă semăn nu pot a mă preface,
Pot doar să fiu ce sunt-un suflet care nu mai tace.
Și de-am să bântui veșnic pe malul marii,
Să nu pătați această plajă sfântă
Cu-al vostru senin ce nu mă mai încântă,
Căci e sălașul meu și al durerii.
O, da! Nu voi ca să vă port eu pică…
Voiam ca voi… voiam sa fiu iubita.
Și cântecul diafan pe care-l cântă-o diblă,
Dicton o să rămână despre o fățărnicie prea morbidă.
Și când acel diluviu o să vă innece
O să vă pară rău dar prea târziu,
Și… asta este.
De trebuie inima ca să mă doară,
Aici eu voi muri,a nu știu câta oară.
Alături mi-au fost valurile spumegânde
Care au prins și ele de-a mea durere.
Și nu cred că mai voiesc a auzi
Un suflet trist de-a tâta plângere.
Și mersu-mi dilatoriu nu voi ca să se schimbe
Nici ca să sper, nici să aștept
A voastră înțelegere.
012352
0
da, un of cu accente naive pe alocuri! cam asta vad eu in \"expreiia ta lirica\"!