Duel epigramatic

“Când m-a-nțepat fără-nconjur,
I-am replicat, puțin aprins,
Cu un catren subtil și dur...
Norocul lui că nu s-a prins!”
(Ioan Toderașcu)

Dușmanul, dacă nu s-a prins
Că îl ataci așa subtil,
Mă iartă, dar e infantil
Să crezi că el e cel învins.

(Ioan Toderașcu, bună poanta, deși îmi pare un pic déjà vue; e un accent greșit în primul vers la “fără”)

(Când m-a-nțepat fără-nconjur,
I-am replicat, puțin aprins,
Cu un catren subtil și dur...
Norocul lui că nu s-a prins!)
(Ioan Toderașcu)

Mă-ntreb - că nu m-am dumirit
Cu gradul de înțepătură -
Când cel vizat n-a prea simțit
Subtilitatea fu chiar dură?

Catrenul tău - subtil și dur -
N-a înțepat-o în ... contur,
Și, cum nu mi-a părut că-i toantă,
Cred că-l trimiseși fără poantă.

Calimero

Pentru a remedia problema accentului care cade pe silaba a doua la cuvântul \"fără\" de la primul vers, propun următuarea construcție a versului întâi:
\"Când m-a-nțepat și eu, va jur,\"
Ion

“Când m-a-nțepat fără-nconjur,
I-am replicat, puțin aprins,
Cu un catren subtil și dur...
Norocul lui că nu s-a prins!”
(Ioan Toderașcu)

Când te-a-nțepat fără-nconjur,
I-ai replicat, puțin aprins,
Cu un catren subtil și dur...
Norocul tău că nu te-a prins!

A fost subtil și dur, ți-o jur,
Dar el era de cap prea dur!...

Dragii mei, C-tin Colonescu și Ion Ruse, părerea mea este că nu am ce modifica la catrenul meu.
De ce țineți neapărat să-l scrântesc?
Precizez că l-am scris la tema \"prostie\", așa că nu are rost să-i schimb sensul.
Mulțumesc pentru intervenții!
Cu prietenie,
IT

M-ai înțepat fără-nconjur,
Subtil, e drept, însă m-am prins
Și ți-aș răspunde foarte dur...
Norocul tău că nu-s aprins!

La comentariul tău cel dur,
Și cu potențial extins,
Eu îți răspund fără-nconjur:
Norocul TÃU că nu s-aprins!