ELEGIE COSMICA-LA LIMITA REALULUI
Mă poartă iarăși gândul Părăsind Pământul Spre capătul lumii-n pustiu Prin ceruri suprapuse din astral Trec ca pe un pod transcedental Să caut începutul și sfârșitul Deși de multă vreme știu: Finitul
ISioan stoianOrașul tinereții mele
Ce-o fi cu zilele Din care pare că lipsesc? Orașul doarme ca o pisică ghemuit la poalele Dealului Viilor S-aude prin liniștea nopții orologiul Bisericii cu două turle... Orașul fără mine-i mort! Pe
ISioan stoianELEGIA COSMICA XX
Philippidice lebede astrale prin norii albi plutind în zbor invers A existat cândva în locul acesta o ultimă imagine pierdută-n Univers Unde sunt gingașele flori din primăveri și zilele în care
ISioan stoianÎntâia elegie cosmică
În locul meu din Calea Lactee Cioburi de vise din vis! Un soare se năruie în ceruri oglindite... Ani de lumină zăbovesc să renască din hău Vechi forme greu de uitat Din care lipsește orice urmă de
ISioan stoian