Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cântecele neasemuitei licorne (VI)

Pentru A.P. așteptându-te la Blue Café...

1 min lectură·
Mediu
I
noaptea,
în căutarea liniștii ascunse,
ți-am zărit ochii răniți
de umbra deșirată a unui crin
sălbatic,
crescut din semnele noastre de
întrebare,
întredeschiși, spre a bea
picături de întuneric
aspru
din ființa mea
reîncarnată
ți-am zărit
brațele,
atât de înlăcrimate
de fragedă depărtare și de părăsire,
creangă de aur
pentru insomniile mele
târzii
II
retras
în munții de ruină
ai unei lumi virtuale,
îți visez vocea,
încălzindu-se la flacăra roz a unor
sentimente incerte,
escaladând buimacă,
neîncetat,
piscul cel mai înalt
al singurătăților mele
III
voi reveni
în vechiul burg
asemenea unui fur,
o să-ți cerșesc
mântuire și pace,
într-o seară
arsă în parfumul
unei lumânări,
la Blue Cafe
001.568
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
110
Citire
1 min
Versuri
41
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Ivașcu. “Cântecele neasemuitei licorne (VI).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-ivascu/poezie/225900/cantecele-neasemuitei-licorne-vi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.