Poezie
duh
Din ciclul de poeme Între Maramureș și cer
1 min lectură·
Mediu
mi-ai luat lumina ochilor în palme,
să nu mai plâng tăcerile din noi,
s-aștept cuminte ziua de apoi,
la adăpostul umilinței calme.
și dacă tu îmi vei sculpta tăcerea
cu rana sărutării pe obraz,
prelinsă ca o floare pe grumaz,
ce-și plăsmuiește-n sânge mângâierea,
va fi numai otravă și roz și doar o sete
care mi-ar face bine de-ar fi să mă îmbete
și să mă treacă singur prin cea din urmă vamă,
mi-e sete de iubire și de tristețe, mamă!
noaptea de 20 spre 21 iunie 1999
003004
0