Carpe Diem

A ridicat receptorul telefonului. Era cineva pe care ea nu îl cunoștea. I-a spus pe nume. – Bună, Christine!, a zis el. Ce mai faci? Aș dori să ne mai întâlnim. – Cred că este o greșeală. a spus înfricoșată. – Nu, sunt James! a răspuns necunoscutul. Ultima dată ne-am întâlnit ieri, la Mall. I-a spus că nu cunoaște nici un James. – Deja? a întrebat el. Ce păcat. Adio, atunci. Ea a închis. Părea foarte dezamăgit. Christine nu înțelegea nimic. Cine era cel care a sunat? Cum de îi știa numele? Si, în plus, ea nu fusese niciunde ziua trecută. A fost foarte ocupată. Încerca să își amintească oamenii cu care vorbise, dar nimic nu era neobișnuit. A doua zi, Christine trebuia să meargă la cumpăraturi. S-a dus la Mall. În dreptul raionului de calculatoare a fost oprită de un om care i-a cerut părerea despre o imprimantă. – De unde știai că lucrez la o firmă de calculatoare? – Păi, ... te-am văzut acolo odată. A răspuns el după un timp. Christine l-a ajutat, apoi au vorbit mult. I-a dat și numărul de telefon, în caz că va mai avea ceva să o întrebe. Era surprinsă ca să afle că numele lui era James. Dar era sigură că este o coincidență. S-au mai întâlnit de câteva ori de atunci. Ea chiar l-a invitat la biroul ei. Se întâmpla ceva ciudat: cu cât cunoștea mai multe despre James, el părea să uite multe lucruri. Până când într-o zi, când l-a văzut pe stradă, iar el nici nu a recunoscut-o. – Sunt Christine! Nu mă cunoști? – Nu. A răspuns el indiferent și a pornit mai departe. Ea a stat acolo o vreme și și-a dat seama. Apoi a zis: – Deja?