Poezii

V să ne strângem lucrurile să le împingem la celălalt capăt al patului și apoi ne strecurăm dacă se poate fără zgomot așa fugeau dorurile de mine și nu se mai întorceau până dimineața când

IV dacă ar fi așa nu am mai profeții împreună deși noi când nu trăiam eram pur și simplu doi oameni separați diferiți din care a rămas camera ai căror pereți te ajung și-ți apasă ca niște

III a început tori amos să ne încânte doina pe care noi o știam demult o frământasem din pietre o smulsesem din vin doina acea femeie care nu ne-a vrăjit -așa ar fi spus femeile- dar e mai

II astăzi iar ești dușmanul meu și îți mai fac încă o dată bine așa m-a învățat tata să respir când nu mai e nici o respirație de dat la schimb când știm precis că nu se va mai

I într-o zi ca această căldură interminabilă sudoare pe inelarul meu tata a plecat n-a mai spus nimic n-a mai scos nici un sunet din frunza pe buze ca o coasă eu l-am împins acolo l-am

Stanțe moderne dintr-un volum de jean pierre scandal stăteam pe pat paralizat, eram o mână de ciuperci, nu mai aveam nici un palat... ma enervam că nu mă vezi! mă raportam la