Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dramă

aș fi putut să scriu o poezie

1 min lectură·
Mediu
Fierbea în mine o poezie.
Inima
clocotea în rime
pielea
spumega metafore
plămânii
inspirau aburi de simbol,
o simțeam arzându-mi fiecare celulă
mă transformam în ea
și ea în mine.
Eram alchimie.
Până la Dumnezeu mai era puțin.
Mă revărsam în versuri
mâinile rupeau
aerul schițând litere.
Am alunecat în transă.
Nu era nimeni să-mi dea
o hârtie
un creion.
Acum nu mai știu nimic despre ea
dar cred că era o poezie despre singurătate.
022.986
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
75
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Iluta Elena. “Dramă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iluta-elena/poezie/193136/drama

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@chitoveanu-victoriaCVChitoveanu Victoria
Elena,
O traire speciala in textul tau,o revarsare de poezie.
mi-a placut!
cu drag
0
@iluta-elenaIEIluta Elena
Mersi de citire! Ma bucur ca ti-a placut.
0