Poezie
Aleea bisericii
2003-2004
1 min lectură·
Mediu
Când soarele măreț apune
Viața mea în loc se-oprește
E clopotul ce m-asurzește
În templul de icoane păgâne.
Umbra mea de clopot spartă
Răspândită pe bordură,
E sătulă de tortură
Și de biserica ei moartă.
Pe altarul de satin
Pe patul de perne
Boala se-așterne
Pe corpul său putred dar fin.
Eu văd cum fărâma
De craniu ceresc
Cade grotesc…
Dar mai îmi cade și mâna.
Lângă-al trotuarului marcaj
Acceptându-mi umilința
Îmi sacrific iar credința
Și-mi sparg ochii de pavaj.
001156
0